Economic

Sistemul de plată defalcată a TVA din România este criticat de Comisia Europeană

 

Preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali, Dan Manolescu, a declarat, astăzi, în cadrul conferinţei „Autumn tax update forum”, că sistemul de plată defalcată a TVA ar trebui abrogat, întrucât nu a avut niciun efect pozitiv, iar România este criticată de Comisia Europeană din această cauză.

„Din câte ştim, există un număr de scrisori, o corespondenţă între Comisia Europeană şi autorităţile din România, prin care Comisia a cerut o serie întreagă de detalii. Se pare că, la cum înţeleg ei lucrurile, n-ar fi tocmai în regulă sistemul pe care îl avem. Aşteptăm să facă ceva concret, să declanşeze un infringement sau să facă ceva în acest sens”, a afirmat Dan Manolescu.

Autoritățile nu au făcut o analiză pentru a vedea care au fost beneficiile acestui sistem.

„Personal, nu am auzit pe nimeni care să fi avut ceva de câştigat. De pierdut, am auzit, dar de ceva bun, nu. Cineva trebuie să forţeze o abrogare, iar în această situaţie Comisia este singura care poate să o facă, într-un context în care în continuare majoritatea parlamentară este aceeaşi şi nu cred că o decizie de abrogare ar putea veni din partea Guvernului”, a explicat oficialul.

Plata defalcată a TVA este obligatorie, de la 1 martie, pentru firmele care sunt în insolvenţă şi pentru cele care au datorii la plata TVA, într-un anumit plafon.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button