Economic

Senatul a votat majorarea valorii tichetului de masă!

 

Plenul Senatului a votat astăzi, luni, o propunere legislativă semnată de parlamentarii de la toate formațiunile politice, care prevede majorarea tichetului de masă de la 9,41 lei la 13 lei.

Guvernul a dat un punct de vedere negativ privind propunerea legislativă, din cauza impactului bugetar. Proiectul a fost adoptat de plenul Senatului cu 77 de voturi favorabile.

Proiectul de lege propune modificarea Legii 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi completările ulterioare.  Astfel, potrivit iniţiativei, „valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 13 lei, la data aplicării prevederilor acestei legi”.

Un număr mare de angajaţi se află în imposibilitatea de a avea o masă adecvată în timpul unei zile de lucru, fie ca urmare a programului de lucru încărcat, fie pentru că nu au acces la achiziţionarea unei mese. Astfel, această problemă rămâne o responsabilitate comună a statului, precum şi a angajatorului, pentru a le oferi o masă decentă pe parcursul unei zile”, se precizează în document.

Totodată, parlamentarii au susținut că valoarea tichetului de masă în România este printre cele mai mici din Europa, respectiv 2,13 euro.

În Austria valoarea tichetului de masă ajunge la 4,40 de euro, în Belgia este 7 euro, în Franţa este 10,58 euro, în Grecia, 6 euro, iar în Slovacia 4,20 euro, se mai arată în document.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button