Economic

Schimbarea schimbării cu salariile profesorilor / Cresc și salariile aleșilor locali / Update

Schimbarea schimbării cu salariile profesorilor.

În ciuda celor spuse de premierul Marcel Ciolacu , cel ce anunțase cu tam-tam mărirea salariilor din sistemul de educație cu 13% de la 1 ianuarie 2024 – vezi AICI, acum, potrivit OUG, acestea vor crește cu doar 8%. Restul diferenței de până la 20%, pe vară sau… mai vedem.

Schimbarea schimbării cu salariile profesorilor

Totuşi, potrivit unor surse Antena 3 CNN din Ministerul de Finanţe, salariile profesorilor ar creşte , totuși, cu 13% din ianuarie, procentul anunţat anterior, întrucât s-ar fi strecurat o greșeală.

De asemenea, în OUG apare majorarea salariilor aleşilor locali cu 5%. E vorba de salariile primarilor, viceprimarilor, presedinţilor de consilii judetene şi vicepreşedinţilor cj.

Update. Angajații din școli și cadrele didactice primesc 13% creștere salarială de la 1 ianuarie, potrivit unui al doilea proiect de OUG publicat miercuri pe site în transparență decizională. Reprezentanții Ministerului Finanțelor au precizat că a fost publicată, „dintr-o eroare”, o variantă mai veche a proiectului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare