Economic

Scădere pe piața imobiliară (și) la Brașov

Scădere pe piața imobiliară (și) la Brașov.

Tranzacțiile încheiate în luna mai 2024 au scăzut cu 15% față de mai 2023 și au ajuns la cel mai mic nivel din ultimii patru ani, potrivit datelor Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), analizate de Economica.net. Este o surpriză care vine după luni bune de creșteri constante.

Astfel, luna trecută s-au încheiat aproape 11.200 de tranzacții cu unități individuale, în scădere față de cele 13.000 de tranzacții înregistrate în mai 2022.

Scădere pe piața imobiliară (și) la Brașov

În București au fost vândute cu 28% mai puține unități individuale față de luna aprilie. În total, în primele cinci luni din acest an, s-au vândut 20.000 de apartamente.

Scăderi s-au înregistrat și în județele unde sunt cele mai mari piețe imobiliare.

În județul Iași, care și-a menținut poziția de a doua cea mai mare piață din România din acest an, scăderea a fost de 33%. S-au vândut sub 500 de apartamente în luna mai. O scădere importantă, de 34% a fost înregistrată și în județul Constanța, acolo unde s-au parafat 566 de tranzacții în mai, față de 862 în luna aprilie.

Pe minus la vânzarea de apartamente sunt și județele Ilfov (-30%), Brașov (-23%) – Detalii, AICI, Cluj (-26%).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button