Salariile românilor, „ciuntite” de stat
Înainte de a vă înjura angajatorul că vă plătește prost, uitați-vă câte taxe plătește către stat – este îndemnul celor de la republica.ro, care au publicat și un tabel, pentru a se putea face o comparație cu situația din alte țări.
Tabelul (vezi foto 2 sau AICI) vă arată brutul și costurile totale din 10 țări în care angajații rămân în mână cu un net de 584 euro, pentru care în România se plătește un brut de 1.000 euro.
Se observă că pentru același net de 584 euro, celelalte țări plătesc un brut mai mic, datorită fiscalității reduse.
Mai mult, din punct de vedere al costurilor totale, România se află pe locul 2, la egalitate cu Ungaria și după Cehia, iar aceasta din urmă se pregătește de reforma fiscală în domeniul muncii, potrivit sursei citate. Republica.ro precizează că, în România, 35% din salariul brut merge în sistemul de pensii și în sistemul de sănătate – care știm cu toții că nu excelează comparativ cu celelalte țări.
Aceeași sursă notează că propunerea de „zero taxe” pentru salariul minim brut pe economie sau până la pragul salariului minim indiferent de salariul brut real duce la un deficit anual de circa 12 miliarde de lei, echivalentul a 1,2% din PIB-ul 2020, în cazul în care este aplicat doar la salariul minim, circa 1 milion angajați, sau de 60 de miliarde lei, echivalentul că 6% din PIB, dacă este la aplicat la toți salariații.
Măsura ar genera discriminare, lipsa unei competiții reale între sectoarele economice (în absența unei strategii economice) și creșterea îndatorării.
Iar deficitul va fi acoperit prin alte taxe – începând cu 2022 se vor lua în vizor impozitul pe consum, pe venit, pe profit, pe proprietăți etc..
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.