Românii preferă vacanțele în Grecia
Destinația de vacanță preferată a românilor continuă să fie Grecia. Prim-vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, a declarat pentru Agenția Agerpres, că „Grecia rămâne pe primul loc”, în ceea ce privește numărul de persoane care își cumpără vacanțele prin agenții. Din acest motiv, niciun român, dintre cei care și-au achiziționat în ultima vreme o vacanță în Grecia, nu a dorit să renunțe la biletele pentru această țară. „Important este că, timp de două săptămâni, cât Grecia și-a lămurit situația cu creditorii externi, nu s-a retras nimeni. E adevărat, ritmul de înscriere a scăzut, este normal, nu toți înțeleg ce se întâmplă, văd câte ceva la televizor și se sperie”, a explicat oficialul. În momentul de față, vânzările pentru Grecia au început să-și revină. Reamintim că Grecia se confruntă cu o puternică criză financiară. Săptămâna trecută, liderii europeni au ajuns la un acord cu statul elen pentru un nou program de asistență financiară în valoare de 86 miliarde de euro, în schimbul implementării reformelor cerute.
Citiți și:
Grecii aprobă al doilea pachet de reforme cerut de creditori
După acord. Calificativul Greciei, majorat de Standard & Poor’s
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.