România va avea o singură bursă de la 1 ianuarie 2018. Tribunalul a aprobat fuziunea dintre BVB și Sibex
Tribunalul București a aprobat, recent, fuziunea dintre Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Sibex, iar în urma acestei hotărâri România va avea, de la 1 ianuarie 2018, o singură bursă.
Practic, instanța a admis cererea prin absorbţie dintre BVB, în calitate de societate absorbantă, şi Sibex – Sibiu Stock Exchange, în calitate de societate absorbită, şi a dispus înregistrarea în Registrul Comerţului a menţiunilor privind fuziunea, a anunţat Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
„Conform Proiectului de fuziune aprobat în Adunările Generale Extraordinare ale Acţionarilor BVB, respectiv Sibex, din data de 12 aprilie 2017, respectiv 20 aprilie 2017, data implementării fuziunii (data la care fuziunea îşi va produce efectele) este stabilită ca fiind prima zi a lunii calendaristice următoare lunii calendaristice în care Tribunalul competent aprobă fuziunea. În acest sens, data implementării fuziunii este 1 ianuarie 2018”, se arată în anunțul BVB.
În urma fuziunii, Sibex, ca societate absorbită, va fi radiată din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului, precum şi din orice alte registre, ca efect al dizolvării fără intrare în lichidare şi preluării întregului sau patrimoniu de către BVB.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.