Economic

România are prea puțini salariați în sectorul privat

 

În momentul de față, cea mai mare problemă a României este aceea că țara are prea puțini angajați în sectorul privat și mulți dintre aceștia sunt plătiți cu salariul minim. Declarația a fost făcută de Luminița Chivu, director general al Institutului Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu”, din subordinea Academiei Române, într-un interviu acordat Agenției Agerpres. „Salariile din sectorul public reprezintă un reper important și, de ce nu, un factor de presiune pentru evoluțiile salariilor din sectorul privat. Și în acest context, contrar părerilor exprimate public de mulți analiști, avem suficiente argumente să susținem teza conform căreia în România nu avem prea mulți salariați plătiți din fonduri publice – 1,183 milioane de persoane la o populație de 19,983 milioane persoane – și cu salarii prea mari. Această imagine deformată este generată de numărul prea mic de locuri de muncă salariate create și respectiv de numărul prea mic de persoane angajate în sectorul privat și de salariile transparente, fiscalizate, prea mici plătite de companiile din acest sector”, a explicat Luminița Chivu. În opinia sa, creșterea salariilor din sectorul public și privat, precum și crearea de noi locuri de muncă bine plătite reprezintă necesități strategice vitale pentru viitorul structurilor demo-economice și al echilibrelor bugetare din România.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button