România are cei mai bine plătiți bugetari din lume / Deficitul public este ca al unei țări aflate în război
România are cei mai bine plătiți bugetari din lume.
Ordonanța trenuleț, denumită și ordonanța sărăciei, nu poate scoate România din criza economică profundă în care a căzut, în ciuda diverselor tăieri de prin sectorul bugetar, astfel că, foarte probabil, țara noastră se vede nevoită să apeleze, iar, la FMI.
România are cei mai bine plătiți bugetari din lume
„Să nu uităm că România are bugetarii cel mai bine plătiți din lume; avem bugetari care primesc, în momentul de față, zeci de mii de euro pe lună de la stat. Și avem în continuare instituții publice în care s-a acordat, în aceste zile, al 15-lea salariu. Și salariile sunt undeva la nivel de 3.000 de euro pe fiecare angajat”, a declarat analistul economic Adrian Negrescu pentru Euronews.
În 2024, România a împrumutat 50 de miliarde de euro din piețele interne și externe, cea mai mare sumă cu care s-a împrumutat vreodată țara noastră. Iar deficitul bugetar a atins, anul acesta, un nivel istoric, 30 de miliarde de euro.
România are cei mai bine plătiți bugetari din lume
„Noi avem un deficit public demn de o țară aflată în război (8,5%!). Gândiți-vă că, numai pentru bugetari, am plătit, anul acesta, cu 35 de miliarde de euro mai mult sub formă de salarii, sporuri, prime și alte idei financiare, prin care aceștia au ajuns să fie plătiți cu aproape 50% mai mult decât angajații din sectorul privat. Avem și cea mai mare inflație din Europa”, a mai spus Adrian Negrescu, potrivit sursei citate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Minciuni. Media salarială la atârnători e dublă, nu doar cu 50% mai mare. DUBLĂ!!! Ia mai citiți: „Într-o perioadă marcată de agitația electorală, Metrorex a aprobat, în secret, o majorare salarială semnificativă pentru angajați, în ciuda pierderilor financiare ale companiei.”… Citeşte mai mult »