Economic

România ar putea avea o strategie în domeniul turismului până la sfârșitul anului

 

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a anunțat, astăzi, la o conferință de specialitate, că strategia turismului în România ar putea fi realizată până la finalul anului 2018, informează Agenția Agerpres.

„Ca în toate ţările civilizate, avem nevoie de o strategie. Nu mai putem face turism după ureche, să ne lăsăm duşi în voia valului, motiv pentru care, acum, avem semnat un contract cu experţi ai Băncii Mondiale, astfel încât, până la sfârşitul anului, să avem o strategie a turismului în România. O strategie integrată, pe termen scurt, mediu şi lung, astfel încât să ştim exact paşii care trebuie făcuţi. Şi, mai mult decât atât, în momentul în care se schimbă un ministru, să nu fie aruncată la coş această strategie, ci să fie preluată şi dusă mai departe”, a declarat Bogdan Trif.

Oficialul a precizat că va implica mai mult mediul privat, ceea ce va conferi continuitate şi predictibilitate acestei strategii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button