Economic

Radu Georgescu, despre decizia Fitch

Radu Georgescu, despre decizia Fitch

Radu Georgescu a explicat într-o postare pe Facebook reconfirmarea calificativul de țară „BBB minus” pentru România al Agenției internaționale de rating Fitch, menținând însă perspectiva negativă, pe fondul dezechilibrelor fiscale accentuate și a datoriei publice în creștere.
Economistul a făcut o comparație cu Bulgaria care stă mult mai bine la acest capitol decât țara noastră.
România și Bulgaria sunt ca niște elevi care au dat examen la Economie. Profesorul este un tip care se numește Fitch. Luna asta au venit rezultatele la examen. România a așteptat rezultatul stând în bancă, roșu la față și transpirat, știe că nu a învățat nimic, că a pierdut timpul jucându-se pe calculator. La examen a scris ceva la întâmplare, poate iese sau poate nu. Se roagă să nu rămână corigent. Aseară au venit rezultatele. Woow! România a luat minus 5. Profesorul Fitch îi spune: ”- Îți dau minus 5. Dar să știi că nu mai merge așa, România. Trebuie să începi să înveți dacă nu vrei să rămâi corigent”.
Profesorul încercuiește cu roșu pe lucrare subiectele scrise de România: deficit bugetar, deficit de Cont Curent, deficitul comercial, inflația. Pe scurt, corectează toate subiectele de la examen.
Bulgaria a primit și ea rezultatul la examen. Bulgaria iese din clasă cu zâmbetul până la urechi, știe că a învățat. Are caietele pline de notițe frumos subliniate. Bulgaria a luat 8 plus.
Profesorul Fitch îi spune: – Bravo, Bulgaria. Îți dau 8 plus. Dacă vei învăța la fel, la următorul examen sigur vei primi 9. Profesorul laudă Bulgaria cum a abordat subiectele examenului: deficit bugetar, deficit de Cont Curent, deficitul comercial, inflația.

Concluzii
Văd des întrebări la articolele mele: „Ce crezi că ar trebui să facă România pentru a ieși din criza economică actuală?” Este simplu, să facă ce a făcut Bulgaria: să pună mâna pe o carte de economie și să înceapă să facă ce scrie în acea carte”,
a scris economistul pe Facebook.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button