Economic

Programul „Rabla Clasic” a fost suplimentat cu 135 milioane de lei

 

Guvernul a aprobat, în şedinţa din 8 august 2019, rectificarea bugetului Fondului pentru Mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), a anunţat Ministerul Mediului.

Drept urmare, programul  „Rabla Clasic” a fost suplimentat cu 135 milioane de lei, sumă care reprezintă aproximativ 20.000 de prime de casare.

„Românii care doresc să renunţe la automobilul vechi, cu grad de poluare ridicat şi să îl înlocuiască cu unul nou, puţin poluant, vor avea din nou posibilitatea să acceseze programul «Rabla Clasic», cel mai longeviv program guvernamental, aflat la a 16-a ediţie. Începând de săptămâna viitoare, se vor putea adresa comercianţilor, având la dispoziţie aproximativ 20.000 de prime de casare. Astfel, numărul primelor de casare din acest an îl depăşeşte pe cel din 2018, totalizând 55.000. În funcţie de randamentul programului şi de solicitări, vom analiza dacă este oportună o nouă suplimentare, la următoarea rectificare bugetară”, a declarat viceprim-ministrul Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Bugetul alocat iniţial pentru „Rabla Clasic” în 2019 a fost de 235 milioane lei, din care 200 milioane lei pentru persoane fizice şi 35 milioane lei pentru persoane juridice. Prima de casare rămâne şi în anul acesta de 6.500 lei, la care se pot acumula, în funcţie de motoare, ecobonusuri de 1.000 de lei sau de 1.700 lei pentru hibrid. În acelaşi timp, se menţine ecobonusul de 10.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini nepoluante, 100% electrică.

Finanţare pentru 30.000 de instalaţii fotovoltaice

Totodată, bugetul programului pentru instalarea de sisteme fotovoltaice a fost suplimentat cu 536 milioane lei, sumă asigurată din Programul Operaţional Regional (POR), pentru cele 7 regiuni de dezvoltare ale României, mai puţin Bucureşti-Ilfov (această regiune nefiind eligibilă prin POR), subliniază Ministerul Mediului.

Această sumă se adaugă celor 120 milioane lei, disponibili deja în bugetul AFM pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov, totalizând un buget de 656 milioane lei pentru programul care vizează instalarea de sisteme fotovoltaice la gospodării individuale, pentru producţia de energie electrică şi termică din surse 100% ecologice.

„Suntem pregătiţi să lansăm cel mai ambiţios program de mediu din ultimii ani. Prin intermediul acestuia, aproximativ 30.000 de gospodării din România vor putea să îşi reducă costurile cu factura la energie şi chiar să devină prosumatori, deoarece orice cantitate de energie produsă şi neutilizată va fi automat livrată în reţea, valoarea acesteia urmând să fie scăzută din costul total al facturi”, a arătat ministrul Graţiela Gavrilescu.

Suma alocată iniţial pentru finanţarea programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice a fost de 230 milioane lei. Finanţarea nerambursabilă este în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 lei (inclusiv TVA), pentru fiecare sistem fotovoltaic care deserveşte o gospodărie. Finanţarea se acordă eşalonat, în interiorul perioadei de valabilitate a contractului de finanţare şi pe măsura implementării proiectului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button