Economic

PRIORITATE. Noul ministru al Finanţelor, despre respectarea ţintei de deficit bugetar: „Ambiţia noastră este să fim la 3%”

 

Noul ministru al Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat, astăzi, că nu ştie în ce măsură bugetul acestui an se va închide pe un deficit de 3% din Produsul Intern Brut.

„Asta nu ştiu, nu ştiu exact, trebuie să vedem ce se întâmplă acolo întâi şi apoi discutăm. Ţinta rămâne întotdeauna şi ambiţia noastră este să fim la 3% (deficit bugetar – n.r.) de aceea am vrut să preluăm cât mai repede acest mandat. Acum vedem ce este acolo. Ştiţi foarte bine că, după 9 luni, deficitul este 2,6%”, a explicat Florin Cîţu.

Oficialul a subliniat că important este deficitul bugetar calculat după metodologia ESA, acolo unde sunt probleme cu Comisia Europeană.

„3%. Ceea ce contează este deficitul pe ESA, pentru că acolo avem probleme cu Comisia Europeană, dar bineînţeles şi pe cash. Pentru anul viitor deficitul structural este o ţintă importantă pe care trebuie să lucrăm, pentru că avem recomandări de la CE de reducere şi le vom lua în considerare”, a arătat noul ministru al Finanţelor.

Execuția bugetului general consolidat s-a încheiat pe primele nouă luni din 2019 cu un deficit de 26,97 miliarde de lei, respectiv 2,6% din PIB, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Acesta a crescut cu 60% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. În perioada ianuarie – septembrie 2018, bugetul consolidat a înregistrat un deficit de 16,8 miliarde lei, respectiv 1,77% din PIB.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button