Prețurile la energie electrică și gaze naturale pentru consumatorii casnici nu vor crește până în anul 2022
Preţul energiei electrice şi al gazelor naturale pentru consumatorii casnici în regim reglementat nu vor creşte până în anul 2022, ca urmare a aplicării prevederilor OUG 114/2018 privind măsuri fiscal-bugetare, a anunțat Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
„Prevederile OUG 114/2018, coroborate cu legislaţia secundară emisă de ANRE în aplicarea acesteia, nu vor conduce la creşteri de preţuri la energia electrică şi gazele naturale furnizate clienţilor finali casnici care optează pentru furnizarea în regim reglementat în perioada 01.03.2019 – 28.07.2022 – pentru energia electrică, şi în perioada 01.01.2019 – 28.02.2022 – pentru gazele naturale”, se arată în comunicatul de presă al ANRE.
În ceea ce priveşte clienţii finali casnici de energie electrică şi gaze naturale care au uzat de dreptul de eligibilitate, ANRE a pus la dispoziţia acestora mai multe facilităţi menite să-i protejeze împotriva unor posibile practici comerciale incorecte, precum instrumentele de comparare a preţurilor şi ofertelor-tip.
De asemenea, consumatorii de energie electrică şi de gaze naturale care au încheiat contracte pe piaţa liberă cu furnizorii de utilităţi pot reveni la preţurile reglementate aprobate de ANRE.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.