Economic

Președintele SindFISC: „Angajații Fiscului ar putea deschide un conflict de muncă dacă problemele nu le sunt rezolvate”

 

Președintele Sindicatului Național Finanțe Publice (SindFISC), Liviu Toader, a declarat, astăzi, că angajații ANAF iau în calcul declanșarea unui conflict de muncă, în cazul în care problemele acestora nu se rezolvă.

„După consultarea oamenilor din teritoriu, vom hotărî ce se va face. Probabil că se va deschise și un conflict de muncă, vor fi probabil. Vine toamna și vor fi proteste, posibil să fie și mișcări necontrolate spontane ale angajaților, fără a fi ele organizate într-un fel sau altul de sindicate”, a explicat Liviu Toader, pentru Agenția Agerpres.

Inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) vor refuza să mai lucreze în zilele de sâmbătă și duminică, din cauza faptului că nu li se plătesc orele suplimentare, dar și pentru că a fost diminuat cu aproximativ 20% sporul de stres. De asemenea, în urma aplicării Legii Salarizării, aceștia susțin că nu au fost reîncadrați în funcții de stat.

„O mare parte din așteptările pe care le aveau (angajații din Finanțe – n.r.) nu se concretizează nici anul acesta, nici la începutul anului viitor, dacă vorbim de cei de la Finanțele Publice. În plus, sunt cei de la Direcția Antifraudă Fiscală, care datorită schimbării legislației, în ceea ce privește plata orelor suplimentare, sau a orelor prestate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, plus noaptea, apare o decalare a plății acestora”, a arătat oficialul SindFISC.

Angajații din Finanțe au declanșat în zilele de 15 și 16 mai 2017 proteste spontane la nivelul întregii țări, fiind nemulțumiți de proiectul Legii salarizării bugetare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button