Economic

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului spre reexaminare Legea dării în plată

 

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, astăzi, Parlamentului, spre reexaminare, Legea dării în plată, informează Administraţia Prezidenţială. Şeful statului consideră că legea dării în plată în forma adoptată de Parlament riscă să creeze noi dificultăţi. „Prin instituirea unor proceduri menite să deroge de la Codul de procedură civilă, prin derogarea cvasi-generală de la Codul civil, prin absența unor prevederi exprese de corelare cu alte acte normative incidente, precum și prin utilizarea unei terminologii neclare, Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, în forma transmisă la promulgare, poate genera dificultăți în aplicare și o practică judiciară neunitară. Astfel, deși instituie o soluție simplă și aparent tentantă de stingere a obligațiilor asumate prin credite, în realitate o asemenea reglementare ar putea antrena pentru beneficiarii acestei legi probleme atât în valorificarea drepturilor lor legitime, cât și în raporturile lor juridice cu alte persoane”, se arată în cererea de reexaminare transmisă de preşedinte.

Pe de altă parte, Klaus Iohannis a explicat pe pagina sa de Facebook de ce a luat decizia retrimiterii în Parlament a acestui act normativ. „Legea privind darea în plată este bine-venită, dar forma adoptată de Parlament, în loc să-i ajute pe cei care au credite imobiliare, riscă să creeze noi dificultăţi, mergând chiar până la imposibilitatea aplicării ei. Terminologia neclară, necorelarea cu legislaţia în vigoare şi crearea unor situaţii de inechitate între beneficiarii legii sunt câteva dintre problemele actului normativ. De aceea, am retrimis astăzi legea spre reexaminare Parlamentului. Este atributul Legislativului să definească mai riguros termenii folosiţi, astfel încât să fie eliminate neclarităţile şi evitate confuziile”, a scris şeful statului. Legea dării în plată a primit votul final în Camera Deputaţilor în luna noiembrie.

Citiţi şi:

Ce spune BNR despre legea dării în plată și consecințele sale asupra economiei românești

Banca Națională îi cere președintelui României să retrimită în Parlament legea dării în plată

IMPORTANT. Legea datornicilor a fost votată în Parlament!

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare