Economic

Premiul Nobel pentru Economie a fost acordat profesorului Richard H. Thaler

  • nobel2017.jpg
 

Premiul Nobel pentru Economie a fost acordat, astăzi, profesorului Richard H. Thaler pentru contribuțiile sale în domeniul economiei comportamentale, a anunțat Academia Suedeză din Stockholm.

„În total, contribuțiile lui Richard Thaler au construit un pod între analizele economice și psihologice ale modului în care iau decizii persoanele individuale. Constatările sale empirice și observațiile sale teoretice au fost esențiale în crearea unui domeniu nou și în extindere rapidă – economia comportamentală – care are un impact profund asupra multor zone ale cercetării economice”, se arată în comunicatul de presă al prestigioasei instituții.

Richard Thaler este profesor la Universitatea din Chicago. Acesta le-a declarat jurnaliștilor că este „încântat” să câștige și speră să cheltuiască banii obținuți „cât mai irațional posibil”.

Anul trecut, Premiul Nobel pentru Economie a fost decernat americano-britanicului Oliver Hart și finlandezului Bengt Holmstrom pentru contribuția lor la teoria contractului.

Premiul Nobel pentru Economie a fost instituit în anul 1968 de către Banca Centrală a Suediei și a fost decernat pentru prima dată în 1969. Distincția este finanțată de Banca Centrală a Suediei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare