Premierul Sorin Grindeanu a cerut ANAF și MFP soluții cu privire la sistemul taxelor și impozitelor
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, astăzi, că a cerut conducerilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi Ministerului Finanţelor Publice (MFP) să îi prezinte soluţii cu privire la sistemul informatic care gestionează taxele şi impozitele din România.
„Din foarte multe puncte de vedere, s-ar putea ca – nu într-un timp scurt, dar într-un timp mediu – să-şi atingă limitele din punct de vedere fizic”, a arătat șeful Guvernului.
Reprezentanții celor două instituții îi vor prezenta săptămâna viitoare măsurile pe care le vor lua în această privință. Pe de altă parte, Sorin Grindeanu a spus că problema care există în vămi legată de scannerele nefuncționale nu este „nouă”, fiind discutată săptămâna trecută cu președintele ANAF și cu ministrul Finanțelor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.