Premieră. România ar putea deveni singurul stat din UE care lasă plata contribuțiilor în sarcina angajatului
România ar putea deveni singurul stat membru din Uniunea Europeană care lasă plata contribuțiilor de asigurări sociale obligatorii în sarcina angajatului, arată o analiză realizată de PwC.
„România ar deveni astfel singura ţară din Uniunea Europeană care lasă contribuţiile sociale exclusiv în sarcina angajaţilor. Acest sistem nu se aplică în niciun alt stat membru pentru că implicarea angajatorului în plata contribuţiilor a avut ca scop, încă de la începuturile introducerii acestora, susținerea anumitor categorii de persoane care beneficiază de ajutor social fără însă a contribui la sistem (ex. elevi, studenti, pensionari care beneficiază de asigurarea socială de sănătate fără plata contribuției)”, a declarat Mihaela Mitroi, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică din cadrul PwC România.
În medie, la nivel european, contribuţiile angajatorilor sunt mai mari decât cele ale angajaţilor. Astfel, media contribuţiilor sociale suportate de angajator în statele UE este de 23,57%, pe când media contribuțiilor angajaților este de 13,35%. Prin urmare, Executivul doreşte să crească nivelul contribuției angajaților în România la aproape de 3 ori media europeană şi să elimine contribuția angajatorului.
„Pentru ca angajații sa nu fie afectați de aceasta creștere a poverii fiscale in sarcina lor, angajatorul ar trebui sa le crească salariile brute, potrivit programului anunţat de Guvern cu 22,75%. Conform prevederilor legale actuale, angajatorii din mediul privat nu pot fi obligaţi să modifice nivelurile salariale, decât pentru salariaţii plătiţi la nivelul salariului minim pe economie, contractele de muncă fiind înţelegeri private, iar statul nu poate impune modificarea acestora fără acordul părţilor”, subliniază analiza. În aceste condiții, angajații vor avea un salariu net mai mic decât în prezent cu aproximativ 22%.
Reamintim că, recent, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a anunțat că din 2018 contribuțiile sociale obligatorii vor fi datorate de către angajat, iar plata acestora va fi făcută de angajator.
Citiți și:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.