Prejudiciu de peste 5 milioane lei, identificat de inspectorii antifraudă
Inspectorii antifraudă au identificat, în perioada 2014–2015, un grup de societăți care a prejudiciat bugetul statului cu peste 5 milioane de lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată și impozitul pe profit, informează Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF).
„În urma controalelor, inspectorii DGAF au descoperit un mecanism de fraudare a bugetului de stat constând în achiziționarea de telefoane mobile și de accesorii din spațiul intracomunitar și comercializarea acestora pe piața internă, prin intermediul unor societăți cu comportament fiscal inadecvat”, se arată în comunicatul de presă al DGAF.
Drept urmare, inspectorii au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti cu privire la aspectele identificate în perioada 2014-2015 și le-au comunicat organelor de urmărire penală posibila săvârșire a unor fapte privind spălarea banilor.
De altfel, în 7 decembrie 2016, au fost efectuate percheziții la domiciile persoanelor și la sediile unor firme implicate în activități de evaziune fiscală, de către polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Totodată, acțiunea a avut sprijinul Unității Teritoriale de Analiza Informațiilor și al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.