Piața produselor de lux / Cât costă cu adevărat o geantă Birkin / Dar niște colanți Lululemon / Donald Trump i-a obligat pe chinezi să dezvăluie costurile reale

Piața produselor de lux este strâns legată de China, pentru că acolo se realizează marea majoritate a articolelor care iau, apoi, drumul Europei sau al Statelor Unite, unde se pun logo-urile brandurilor de renume şi etichete cu… made in France, made in Italy ori made in USA.
Taxele comerciale impuse de Donald Trump i-au iritat pe chinezi, care au arătat, în filmuleţe prezentate pe TikTok, cât costă în realitate aceste produse de lux…
De pildă, o pereche de colanţi Lululemon fabricată în China, care se vinde în Occident cu 100 de dolari, are un preţ de producţie de 5-6 dolari.
Apoi, o geantă Birkin de la Hermès are costuri de producție sub 1.400 de dolari, în timp ce prețul de vânzare ajunge la 38.000 de dolari. TikTokerul chinez, citat de Libertatea, susţine că, dacă geanta ar fi produsă complet în ţara sa natală, costul s-ar reduce la 1.000 de dolari.
Piața produselor de lux
Frank Müller, lector la Universitatea St. Gall și expert în industria de lux, confirmă că multe branduri de lux externalizează o mare parte din producție, fără a fi complet transparente în fața clienților, precizând: „Producătorii chinezi au câștigat bine în calitate de furnizori. Această transparență forțată riscă să rupă relații de lungă durată”.
„Cumpărarea unui brand de lux este o afirmație despre stilul de viață și valori personale – nu doar despre produsul în sine. Prin urmare, publicul țintă nu va renunța ușor la aceste mărci în favoarea unor produse ieftine chinezești”, a mai spus Müller pentru Blick.
În același timp, tarifele impuse de președintele american Donald Trump pentru importurile din China (şi aici nu este vorba numai de piaţa produselor de lux), de până la 145%, au crescut semnificativ costurile pentru companiile americane. Multe dintre acestea caută alternative, mutând producția în alte țări pentru a evita taxele vamale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


[…] fost ofițer de informații occidental a declarat că aproximativ 200 de soldați chinezi luptă de partea Rusiei în Ucraina. Și președintele Vladimir Zelenski a vorbit pe marginea […]