Economic

Peste 9.000 de firme și-au suspendat activitatea în primele cinci luni / Brașovul, pe „podium”

Peste 9.000 de firme și-au suspendat activitatea în primele cinci luni / Brașovul, pe „podium”

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele 5 luni din 2024 a fost de 9.057, în creştere cu 31,28% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea au fost din Bucureşti, respectiv 1.078 (număr în creştere cu 24,48% faţă de ianuarie-mai 2023).

Capitala a fost urmată de judeţele Cluj, cu 541 firme suspendate (în creştere cu 13,89%), Braşov – 412 (plus 32,48%), Iaşi – 401 (plus 46,89%), Bihor – 389 (plus 64,14%), Timiş – 356 (plus 38,52%) şi Sibiu – 334 (plus 63,73%).

La polul opus, cele mai puţine suspendări au fost consemnate în judeţele Gorj – 59 (în creştere cu 7,27% faţă de primele cinci luni din 2023), Ialomiţa – 62 (plus 8,77%), Covasna – 67 (plus 34%) şi Teleorman – 70 (minus 4,11%).

Cele mai mari creşteri ale numărului de suspendări s-au înregistrat în judeţele Dâmboviţa (plus 113,39%), Tulcea (plus 73,91%) şi Bihor (plus 64,14%), în timp ce scăderi au avut loc doar în judeţele Călăraşi (minus 5,32%), Teleorman (minus 4,11%) şi Vaslui (minus 1,77%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de suspendări s-a înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 2.087 (plus 20,99%), în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 895 suspendări (plus 27,49%) şi construcţii – 842 suspendări (plus 64,13%).

În mai 2024, au avut loc 1.463 suspendări de firme. Numărul cel mai mare a fost consemnat în Bucureşti (151) şi în judeţele Cluj (114), Bihor (76), Iaşi (69) şi Braşov (63).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
4 luni în urmă

Aceste falimente se regăsesc în banii colectați la buget. Deci sumele colectate sunt mai mici. A zburat vreun atârnător? CUM, NICI-UNUL? Chiar s-au înmulțit?
Votați, populime înceată la minte, și pe mai depare useleaua!

Back to top button