Economic
Peste 1,69 milioane de locuințe din România erau asigurate obligatoriu, la sfârșitul lunii ianuarie 2017
Peste 1,69 milioane de locuințe din România erau asigurate obligatoriu la 31 ianuarie 2017, arată datele publicate de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID). Numărul acestora a crescut cu 6,13%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
Cele mai multe polițe de asigurare erau active în Transilvania (20%), București (19%) și Muntenia (18%). În schimb, cele mai puține polițe erau înregistrate în Maramureș (3%) și Bucovina (3%).
Datele PAID mai subliniază că 75,1% dintre polițele active la nivel național erau încheiate în mediul urban și 24,9% în mediul rural. Totodată, 92,2% din polițe vizează locuințele de tip A și 7,8% locuințele de tip B.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.