Economic

Pe şantier, în municipiul BRAŞOV, fără avize de muncă! Trei bărbaţi din Republica Moldova, în încurcătură

 

Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 44 de ani, din Republica Moldova, au fost prinşi de poliţiştii de imigrări că lucrau fără avize de muncă pe un şantier din municipiul Braşov.

„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că străinii au intrat legal pe teritoriul României, în baza pașaportelor și a acordului de desființare a regimului de viză pentru cetățenii moldoveni, însă nu au respectat reglementările referitoare la angajarea în muncă”, au explicat reprezentanţii Serviciului pentru Imigrări al judeţului Braşov.

Polițiștii de imigrări au emis pe numele celor trei bărbaţi decizii de returnare, fiind îndepărtați sub escortă din România. La ieșirea din țară, pe numele lor a fost instituită nepermiterea intrării în România pentru o perioadă de 6 luni.

„De asemenea, la finalizarea verificărilor, față de reprezentanții firmei se vor dispune măsurile legale conform prevederilor O.G. nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare”, au precizat poliţiştii de imigrări.
Controalele de acest tip vor continua.

Persoanele care au nevoie de informaţii privind regimul străinilor în România pot suna la nr. de telefon 0268407500 int. 20356 şi tel./fax 0268324288 sau pot intra pe site-ul http://igi.mai.gov.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button