Economic

Pe ce loc se află Brașovul la capitolul salarii, la nivel național / Unde se plătește cel mai bine / Care sunt cele mai căutate joburi

Pe ce loc se află Brașovul la capitolul salarii.

În 2023, România a avut peste 5,7 milioane de angajați activi. Potrivit datelor Review & Trends, realizat de eJobs, 29,2% dintre angajați aveau un salariu cuprins între 3.001 și 4.000 de lei. 26,1% au câștigat între 4.001 și 7.000 de lei, iar 21,1% între 2.001 și 3.000 de lei. 7,8% au câștigat mai puțin de 2.000 de lei net pe lună, 10,3% între 7.001 și 10.000 de lei, iar 5,5% peste 10.000 de lei. Aceste medii au fost extrase din cele peste 700.000 de salarii introduse de către angajați în Salario, comparatorul salarial marca eJobs.

Pe ce loc se află Brașovul la capitolul salarii

Cel mai bine plătiți în 2023 au fost angajații din București, care au înregistrat o medie netă lunară de 5.000 de lei (media include toate domeniile de activitate și toate nivelurile de experiență și pregătire profesională). Județul Timiș s-a aflat pe locul al doilea, cu 4.700 de lei net, urmat de Cluj (4.500 de lei), Ilfov, Iași, Brașov, Sibiu și Satu Mare (toate cu 4.000 de lei).

Cu o medie netă de 3.100 de lei pe lună, Caraș-Severin este județul cu cele mai mici salarii din România. Tot în aceeași listă se mai află Gorj, Ialomița și Vâlcea – toate trei cu medii înregistrate de 3.200 de lei; Vaslui (3.300 de lei), Covasna și Vrancea (3.400 de lei); Călărași, Teleorman și Mehedinți (3.500 de lei).

Indiferent de județele în care se află, angajații din IT au câștigat cel mai bine și în 2023 – 6.500 de lei pe lună. Cei din project management și cercetare/dezvoltare au avut, în medie, salarii de 6.000 de lei pe lună, cei din management 5.500 de lei, în timp ce salariul mediu din construcții/instalații a fost de 5.000 de lei pe lună.

Mediile cele mai mici au fost marcate de cei care lucrează în sectorul serviciilor de înfrumusețare (3.000 de lei), au pair/babysitting/curățenie (3.000 de lei), office/back-office/secretariat (3.100 de lei), confecții (3.300 de lei) și turism (3.400 de lei).

Pe ce loc se află Brașovul la capitolul salarii

„Salariile și felul în care au evoluat sau au stagnat a fost una dintre temele care au suscitat cele mai multe discuții în 2023, mai ales că finalul de an a venit cu un pachet de modificări fiscale care au afectat patru domenii cu volume anuale consistente de angajări: IT, construcții, industria alimentară și agricultură. De la 1 noiembrie a fost eliminată scutirea de impozit pe venit pentru cei care lucrează în aceste domenii. Cu toate acestea, salariul mediu pe economie a crescut în 2023 la 4.692 de lei, de la 3.949, cât a fost în 2022”, a declarat Bogdan Badea, CEO eJobs.

Cele mai căutate locuri de muncă pe eJobs au fost, anul trecut, cele de șofer – pentru care media salarială este 3.800 de lei pe lună, asistent medical (4.500 de lei net), operator call-center (2.800 de lei), contabil (3.700 de lei), inginer (4.800 de lei) și economist (4.500 de lei).

Cele mai mari salarii introduse în 2023 de angajați în Salario au fost de 42.000 de lei – salariu încasat de un CEO, 25.000 de lei (ofițer naval), 45.000 de lei (arhitect IT sau CTO). Mediile pieței pentru aceste poziții sunt, însă, de 18.000 de lei pentru un CEO (media acoperă toate judetele și domeniile, precum și toate tipurile de companii, respectiv multinaționale sau start-up-uri), 16.000 de lei pentru un ofițer naval, 15.000 de lei pentru un arhitect IT și 14.000 de lei pentru un CTO.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button