Economic

Parlamentul grec a aprobat măsurile de austeritate convenite cu Eurogrupul

 

Parlamentarii greci au aprobat noaptea trecută condițiile stabilite de guvern în negocierile cu liderii Eurogrupului. Dezbaterile au fost tensionate, 229 de parlamentari votând pentru acceptarea programului guvernamental, în timp ce 64 au votat împotrivă. 

În timpul ședinței, președintele Parlamentului, Zoe Konstantopoulou, a contestat vehement măsurile de austeritate precizând că acestea echivalează cu o „lovitură de stat” și ar putea duce la un „genocid social”. În același timp, premierul Tsipras a afirmat că singura alternativă la „anarhie” este acceptarea unui acord „incorect”, notează Mediafax. 

În timp ce parlamentarii greci dezbăteau viitorul ţării, circa 13.000 de persoane protestau în Piaţa Syntagma din Atena. Forţele de ordine au fost nevoite să folosească gaze lacrimogene împotriva unor tineri care aruncau cu sticle incendiare şi pietre.

CITIŢI ŞI:

UPDATE. Juncker: Grecia a primit bani cât întreaga Europă după război

Grecia va primi 35 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button