Economic

Parcul fotovoltaic din Stupini se apropie de finalizare / 90% din consumul public va fi acoperit

Parcul fotovoltaic din Stupini se apropie de finalizare / 90% din consumul public va fi acoperit

Peste 30.000 de panouri, pe o suprafață de 22 de hectare, peste 20 de megawați putere (ce va fi) produsă. Cel mai important proiect al Primăriei Brașov în domeniul producerii de energie verde – cel de construire a unei instalații de producere a energiei electrice din surse solare (centrală bazată pe panouri fotovoltaice), în cartierul Stupini – se apropie de finalizare.
Această investiție, odată cu finalizarea lucrărilor și punerea în funcțiune, va transforma Brașovul în prima municipalitate care își asigură aproape 90% din consumul public de energie din surse regenerabile, în acest fel devenind nu doar un oraș mai prietenos cu mediu, ci și unul în mare măsură independent din punct de vedere energetic.
„În 2022, Ministerul Energiei a lansat un apel pentru autorități locale pentru parcuri de producție de energie și în mai puțin de un an de când s-a lansat apelul, noi am făcut primele plăți și primele decontări. Practic, avem un parc fotovoltaic ce va acoperi 90% din consumul public al municipiului Brașov, un parc derulat în timp record. Avem undeva la 25% din panouri deja instalate, peste 75 – aproape 80% din suporturile care vor susține aceste panouri sunt deja montate, iar până la finalul lunii iunie ar trebui să finalizăm tot ceea ce ține de instalarea și conectarea acestui parc, urmând să facem după aceea probele tehnologice și branșamentul în rețeaua națională. Este o investiție foarte importantă în tot ceea ce ține de demersurile noastre de înverzire și reducere a amprentei de carbon. Este o investiție importantă și din perspectivă economică, cu atât mai mult cu cât dezvoltăm transport public electric. Scăderea costurilor cu transportul public poate să ne permită facilități suplimentare pentru brașoveni”, a precizat primarul Allen Coliban.

90% din consumul public va fi acoperit

Punerea în funcțiune a parcului fotovoltaic va acoperi 89,72% din necesarul de energie electrică pentru cele 21 de colegii și licee, 16 școli gimnaziale, 29 de grădinițe, 8 creșe, instituțiile de cultură, primărie și serviciile publice din subordinea Consiliului Local, centrale și puncte termice, piețe, parcări multietajate, baze sportive, sistemul de iluminat public și sistemul de semaforizare din oraș, energia electrică necesară domeniului schiabil (sistemele de producere a zăpezii artificiale, cele de pompare etc.).
Conform reprezentanților constructorului, în câteva săptămâni, lucrările de amenajare a parcului fotovoltaic vor fi finalizate, astfel că la sfârșitul lunii iunie vor începe probele tehnice.
„La acest moment, structura metalică este finalizată în proporție de 75-80 la sută. Am finalizat montarea a aproximativ 7.000-7.300 de panouri solare, dintr-un total de peste 30.000. Drumurile de incintă sunt și ele finalizate în proporție de 80%. La momentul ăsta mai avem doar două drumuri de finalizat. Am început în același timp și partea de instalații electrice, adică conectarea cablurilor și pregătirea pentru venirea invertoarelor, conectarea acestora în următoarele posturi de transformare, care se vor livra în șantier săptămâna viitoare. Estimăm, dacă și vremea și restul condițiilor ne sunt prielnice, undeva la sfârșitul lunii iunie pentru finalizarea montajului de echipamente, incluzând aici panouri solare și posturile de transformare, păstrându-ne undeva două săptămâni, trei săptămâni, apoi, pentru probele interne în parc”, a declarat Dan Tihan, manager de proiect la Synergy Construct.

55% este cofinanțarea municipalității

Din cauza termenelor scurte impuse de finanțator (contractul de finanțare a fost semnat anul trecut, în luna mai) amenajarea acestui parc s-a desfășurat într-un ritm alert. Astfel, într-un an, Municipalitatea a reușit să facă achiziția serviciilor de proiectare și execuție, să cumpere panourile solare, să înceapă lucrările, care au ajuns la 80% în cazul structurii metalice pe care se montează panourile, iar până la sfârșitul anului trecut a reușit și decontarea unei părți din cheltuielile aferente acestei investiții.
„Proiectul a fost contractat în luna mai a anului 2023, în urma unui apel lansat de către Ministerul Energiei pentru autoritățile publice locale, oferind oportunitatea de a deveni producători de energie. Sistemul de finanțare este în cotă de 45% nerambursabil și 55% aport propriu. După ce am obținut finanțarea, am lansat imediat licitația pentru atribuirea contractului de proiectare cu execuție. Am reușit la sfârșitul lunii august să atribuim acest contract. A fost o performanță, având în vedere tot sistemul de licitație, toate riscurile și tot procesul legat de acest demers. Am încheiat contractul, după care constructorul s-a apucat de treabă. Până la sfârșitul anului 2023 am reușit să facem plăți în valoare de 23 de milioane de lei și am reușit să depunem și cererea de rambursare aferentă primei etape de implementare a proiectului”, a explicat Adriana Miron, administratorul public al Primăriei Brașov.
Din cauza acestui termen scurt, Brașovul a fost singura municipalitate care a reușit să finalizeze procedura de achiziție, să înceapă lucrările și să facă decontările necesare.
Lucrările sunt realizate de către Synergy Construct – în calitate de lider, Else Enerji Anonim Sirketi – terț, Graphein Topo – subcontractant; ZOORK – subcontractant; Eds Electric SRL – subcontractant.
Valoarea proiectului este de 108.491.898,40 lei, inclusiv TVA, din care 45% din cheltuielile eligibile reprezintă finanțare nerambursabilă, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, iar 55% cofinanțarea din partea municipalității. Valoarea lucrărilor de amenajare este de 75 de milioane de lei (75.167.795,98 lei fără TVA).

Detalii tehnice

Centrala fotovoltaică va avea o putere electrică instalată de 20 MW în curent continuu, la nivelul panourilor fotovoltaice, și de 18.00 MW în curent alternativ, la nivelul invertoarelor. Centrala va fi formată din 30.770 de panouri fotovoltaice, cu puterea electrică de vârf (Pp) de 650 Wp, montate pe structură fixă. De asemenea, pentru realizarea investiției, vor mai fi folosite 120 de invertoare solare on-grid, trifazate, de putere 150 kW, 3 echipamente de management al datelor și un echipament de măsurare a energiei.
Ca urmare a realizării investiției, se va înregistra o scădere anuală medie estimată a emisiilor gazelor cu efect de seră de 21.002 echivalent tone CO2 în primul an de operare. Astfel, de la emisii cu efect de seră de 23.408,18 tone CO2, se va ajunge la 2.406,18 tone CO2.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button