Economic

Oficial. Pierderile de producţie din cauza fenomenelor meteo extreme se ridică la câteva zeci de milioane de lei

 

Pierderile de producţie estimate în acest an din cauza fenomenelor meteo extreme sunt de câteva zeci de milioane de lei, iar suprafaţa afectată în diferite grade la nivel naţional se ridică la aproximativ 50.000 de hectare.

„Estimez o pierdere de câteva zeci de milioane de lei la nivel naţional. Ca suprafaţă avem în jur de 50.000 de hectare cu culturi, păşuni şi fâneţe, afectate în diferite grade. Dar dacă ne raportăm la suprafaţa agricolă de 14,8 milioane hectare reprezintă foarte puţin, undeva sub 1%, aproximativ 0,33%, şi poate fi inclusă în pierderile tehnologice. Sunt însă şi unele probleme privind deprecierea calitativă a unor culturi, punctual însă, în anumite zone”, a declarat Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, într-un interviu acordat Agenţiei Agerpres.

Oficialul a subliniat că au fost lansate 2.600 de rachete antigrindină pentru protejarea culturilor.

„Am lansat în jur 2.600 de rachete la nivel naţional şi am protejat peste un milion de hectare direct şi indirect. Sunt suprafeţe din anumite judeţe, nu în întregime, dar cu interesul economic cel mai ridicat. Acolo a fost intervenţia. Dacă anul acesta nu aveam sistemul antigrindină era prăpăd şi la culturile de cereale păioase şi la plantaţiile viticole şi pomicole”, a precizat Petre Daea.

Pe de altă parte, ministrul Agriculturii a afirmat că „nu ne mai dăm jos de pe podium” în clasamentul european, în condiţiile în care anul trecut au fost înregistrate cele mai bune rezultate din istorie, cu producţii record la grâu, porumb şi floarea soarelui, România plasându-se pe locul trei în Uniunea Europeană cu o recoltă totală de cereale de aproape 32 milioane de tone.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button