Oficial. Firmele înregistrate în Registrul Comerţului vor avea din acest an un identificator unic la nivel european
Firmele din România vor avea, începând din acest an, un identificator unic la nivel european (EUID), potrivit informaţiilor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
„În conformitate cu prevederile pct. 6 din Legea nr. 152/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în Registrul Comerţului, începând cu data de 7 iulie 2017, pentru identificare, inclusiv în comunicarea dintre registrele comerţului din statele membre prin sistemul de interconectare, persoanele fizice şi juridice înregistrate în Registrul Comerţului vor avea şi un identificator unic la nivel european (EUID), care include elementul de identificare al României, elementul de identificare al registrului național, numărul persoanei din registrul respectiv şi, dacă este necesar, alte elemente pentru a evita erorile de identificare. Structura identificatorului unic la nivel european (EUID) se aprobă prin ordin al ministrului Justiţiei”, se arată în răspunsul transmis de Direcţia Contencios din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
În aceste condiţii, din luna iulie, la înmatriculare/înregistrare, solicitanţilor li se va elibera certificatul de înregistrare, conţinând numărul de ordine din Registrul Comerţului şi codul unic de înregistrare fiscală atribuit de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), precum şi identificatorul unic la nivel european (EUID), alocat în sistemul informatic integrat al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
Companiile care nu efectează operaţiunea de preschimbare a certificatelor de înregistrare nu vor fi sancţionate. „Precizăm faptul că Legea nr. 152/2015 nu prevede sancţiuni pentru profesioniştii înregistraţi în Registrul Comerţului, care nu efectuează preschimbarea certificatelor de înregistrare în vederea obţinerii identificatorului unic la nivel european (EUID)”, subliniază Registrul Comerţului.
Prin urmare, începând din 7 iulie 2017, firmele înregistrate în Registrul Comerţului, interesate în obţinerea identificatorului unic la nivel european (EUID), vor avea posibilitatea de a efectua formalităţile cu privire la preschimbarea certificatelor de înregistrare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.