Economic

Oficial. ANAF se va ocupa și de administrarea contribuabililor nerezidenți

 

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat, astăzi, că extinde sfera de competență a administrației fiscale pentru contribuabili nerezidenți, prin urmare se va ocupa și de administrarea acestora.

„Potrivit datelor comunicate de către Direcția Generală de Tehnologia Informației, în evidența fiscală a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, sunt înregistrate 102 persoane fizice nerezidente care au realizat în anul 2015, venituri din transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum și din transferul aurului financiar, definit potrivit legii, și 1.084 persoane juridice străine care au avut obligația de a plăti impozit pe profit potrivit art. 38 din Legea nr. 227/2015, pentru anul 2016”, se arată în comunicatul de presă al ANAF.

În cazul persoanelor fizice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European, care obțin venituri din activități independente din România și prezintă un certificat de rezidență fiscală și care optează pentru regularizarea impozitului pe venit, potrivit art. 226 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, administrarea acestora va fi făcută de Administrația fiscală pentru contribuabili nerezidenți, din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button