Economic

Oficial al Băncii Mondiale, despre încheierea unui nou acord cu FMI înaintea alegerilor: „Este puțin probabil”

 

Economistul Băncii Mondiale, Cătălin Păuna, a declarat, astăzi, într-o conferință de specialitate, că „este puțin probabil” ca România să încheie în perioada următoare un nou acord cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și Comisia Europeană (CE), în condițiile în care se apropie alegerile, informează Agenția Agerpres. Oficialul crede că este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple, mai ales că un program cu FMI durează 18 luni și trebuie să ai continuitate, iar aceasta nu există mai ales că ultimul acord al României cu FMI a expirat în luna septembrie și „nu a avut niciun review în 2015”. Banca Mondială estimează că, în acest an, România va avea o creștere economică de 3,6%. Cătălin Păuna, country economist la Banca Mondială, a participat la conferința „Business to more Business”, în care specialiști în domeniul fiscalității și mediului de afaceri dezbat noile prevederi ale Codului Fiscal.

Citiți și: 

Update. Întâlnire Iohannis-FMI: „Există rezerve serioase că România îndeplinește condițiile pentru un acord flexibil”

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu delegația FMI

Misiune FMI în România. Bugetul pe 2016 și stadiul reformelor, pe agenda discuțiilor

Mugur Isărescu: „Un nou acord cu FMI ar da un plus de credibilitate politicilor economice ale României”

Ministrul Finanțelor: „România va solicita încheierea unui nou acord cu FMI”

Acordul României cu Fondul Monetar Internaţional a expirat

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button