O nouă formă de concediere mascată în industria IT – şi din România

O nouă formă de concediere mascată în industria IT.
Sute de angajați din Departamentul IT al corporației americane Emerson au aflat că, începând din ianuarie, nu vor mai lucra pentru această firmă, fiind eliminați din efectivele companiei și transferați in corpore către compania indiană Infosys, un gigant din outsourcing cunoscut pentru costurile mici date de prestarea activităților mai ales de către angajați indieni, foarte ieftini și nu foarte calificați, aşa cum a relatat analistul economic Doru Şupeală AICI.
Potrivit sursei citate, în România, deocamdată, sunt afectați 38 de angajați din Cluj, care lucrează în echipele de IT Field support, IT Service Desk și Endpoint Operations. Practic, gigantul american Emerson a decis să renunțe la angajații care asigură serviciile interne de asistență și intervenție tehnică și țin în stare de funcționare o rețea ce cuprinde aproape 10.000 de dispozitive digitale, de la computere, laptopuri și imprimante, până la aplicații, servere, conexiuni remote și aparatură conexă.
O nouă formă de concediere mascată în industria IT
Angajații din Cluj sunt îngrijorați, deoarece Infosys nu are în România birouri decât la Sibiu și Timișoara, având sentimentul că vor fi percepuți și tratați ca ai nimănui. Li s-a comunicat că acest transfer cu forța se face în baza Legii nr. 67/2006, privind transferul unei întreprinderi, unități sau departament al acesteia. Conform legii, noul angajator este obligat să respecte integral contractul de muncă și contractul colectiv de muncă de care beneficiază amgajații transferați, vreme de minim un an.
După expirarea acestui termen, angajații transferați nu mai beneficiază de prevederile actualului contract colectiv de muncă al Emerson și, foarte probabil, vor fi nevoiți să se adapteze contractului colectiv existent în compania Infosys și să își renegocieze și contractele individuale de muncă.
O nouă formă de concediere mascată în industria IT
În aceste condiții, afectați de vestea primită zilele trecute și neîncrezători în condițiile de lucru de la Infosys, mai mulți angajați IT ai Emerson au început deja să își caute alte joburi.
Doru Şupeală a concluzionat: „Asistăm la apariția unei noi forme de concediere mascată a specialiștilor din IT: mutarea cu forța a întregului departament într-o firmă indiană. Te mută azi, fără să te întrebe dacă ești de acord, un an de zile teoretic te mai bucuri de actualul job și contract de muncă, dar devii imediat o căsuță ușor de șters și de optimizat, în Excelul indienilor. Este o nouă formă de outsourcing care lovește necruțător în profesioniștii români din IT. Jobul lor e pus în pericol de AI, care în acest context înseamnă Another Indian”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

