Economic

O nouă emisiune de titluri Fidelis

O nouă emisiune de titluri Fidelis

Ministerul Finanţelor va derula o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis, în perioada 6 – 16 iunie, a cincea de la începutul anului 2025. Instrumentele neimpozabile, care sunt tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, au dobânzi mai mari, de până la 8,35% în lei şi 6,5% în euro.Tranșa specială de titluri de stat FIDELIS, emise în lei, dedicată tuturor celor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2025, va avea o dobândă de 8,35%, cu scadența la 2 ani. Donatorii-investitori beneficiază de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.
Dobânzile în lei:
8,35% – cu scadenţa la 2 ani, pentru donatorii de sânge;
7,35% – cu scadenţa la 2 ani;
7,70% – cu scadenţa la 4 ani;
7,95% – cu scadenţa la 6 ani.
Dobânzile în euro:
3,90% – cu scadenţa la 2 ani;
5,60% – cu scadenţa la 5 ani;
6,50% – cu scadenţa la 7 ani.
Noua structură a programului FIDELIS, împreună cu programul Tezaur, care include maturităţi de 1, 3 şi 5 ani, oferă investitorilor şi celor care doresc să economisească prin titluri de stat întreaga paletă de maturităţi, de la 1 la 7 ani, cu opţiuni atât în moneda naţională, cât şi în euro.
Cele patru emisii anterioare au avut o suma totală investită este de 9,2 miliarde de lei; 97.822 ordine de subscriere; 13.827 donatori – investitori; peste 1039 milioane de lei este suma totală investită de donatorii-investitori.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button