Economic

Noi tarife la energia electrică de la 1 ianuarie / Categoria de clienți care va plăti mai mult / Va fi jale de la 1 aprilie

Noi tarife la energia electrică de la 1 ianuarie.

De la începutul acestui an au intrat în vigoare noile tarife de distribuție ale energiei electrice, care sunt mai mari cu procente cuprinse între 1% și 26%, în funcție de zona de rețea, cu referire referim la tarifele pentru joasă tensiune, cele aplicate clienților casnici de către firmele de distribuție. De asemenea, a crescut și tariful de transport al energiei electrice perceput de Transelectrica, cu 22%, așa cum a informat economica.net.

În funcție de zona de rețea și de prețul energiei active din contractul cu furnizorul, tarifele de rețea ajung să depășească o treime din prețul final facturat ba chiar în unele cazuri se apropie de jumătate.

Noi tarife la energia electrică de la 1 ianuarie

Prețurile pentru majoritatea clienților casnici nu cresc acum, pentru că încă este în vigoare mecanismul plafonării, dar care se va ridica începând cu data de 1 aprilie. Totuși, pentru cei cu consum mare, de peste 300 kWh lunar, care, în unele situații plătesc acum sub 1,30 lei/kWh, preț cu toate taxele și tarifele, prețul final al putea crește, dar nu mai mult decât plafonul maxim de 1,30 lei/kWh, potrivit sursei citate.

Totodată, în cazul multora dintre clienții Hidroelectrica, care plăteau până la 1 ianuarie prețuri mai mici decât plafoanele maxime stabilite de Guvern, ca urmare a prețului foarte mic al energiei activ, vor da mai mult de la 1 ianuarie, ca urmare a creșterii tarifelor reglementate de rețea. Cea mai mare creștere de preț pe kWh se va înregistra la cei cu consum mare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

2 Comentarii

  1. Eeee… populimea va primi ceea ce merită, ce a votat. Ați văzut să se iasă în stradă pentru anularea alegerilor? ADICĂ PENTRU ÎNCĂLCAREA CONSTITUȚIEI, PENTRU DESFIINȚAREA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ALE NOASTRE!? NU???

    Poate nu știați dar sistemul energetic e în colaps. Ca și economia dar, de, populimea e incapabilă să gândească. Luați și citiți:
    Politica energetică distrugătoare aplicată în ultimii ani a făcut ca România să scoată din sistem 6.000 de MW și să pună în loc, anul acesta, doar 265 MW. Din toate miile acelea de MW anunțate de Sebastian Burduja, atât s-a putut, 265 MW, și ăia majoritar în solar, care iarna oricum nu produce. La conducerea Ministerului Energiei nu se schimbă nimic, așa că mergem înainte, spre același dezastru. Un dezastru pe care Burduja îl face, din vorbe, să fie ”România, hub energetic”, în timp ce țara se îndreaptă cu pași repezi spre prăpastie.”

    Asta citim în presa centrală.

    1. Prostalete spune-ne si noua asa pentru comparatie cat e salariul mediu la voi in Rusia si cat e kwh de curent si mc de gaz?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button