Noi magazine cu nume la Coresi / Încă 2.500 de apartamente / Importanța Aeroportului Brașov
Noi magazine cu nume la Coresi.
Tatian Diaconu, CEO Nhood – dezvoltatorul cartierului Coresi, a precizat pentru retail.ro că noi magazine ar putea fi funcționale de anul viitor.
Noi magazine cu nume la Coresi. Sursa citată a precizat că a fost obținută autorizația de implementare pentru Decathlon, urmând și pentru celelalte 3. Acestea vor fi ale producătorului austriac de mobilă XXXLutz, sub brandul Mömax, Mobexpert și o farmacie Bebe Tei.
Încă 2.500 de apartamente
Proiectul Coresi a început în 2012 și a presupus urbanizarea a 120 de hectare. În prezent sunt urbanizate 90 de hectare, având toate funcțiunile implicate: retail, rezidențial și zona de birou.
„Vrem să aducem alte funcțiuni necesare în zonă, cum ar fi cele medicale sau notariale. Cele 90 de hectare urbanizate includ și infrastructura hard, drumuri majore pe patru benzi deja construite. Rămân 30 de hectare, care vor fi ocupate de proiectul rezidențial, pentru care avem în plan încă 2.500 de apartamente”, a declarat Tatian Diaconu.
Importanța Aeroportului Brașov
CEO-ul Nhood, care-și va încheia mandatul pe 31 iulie, a vorbit și despre impactul pozitiv dat de funcționarea Aeroportului Brașov: „Trebuie să ne gândim la potențialul turistic al zonei și la faptul că nu putem chinui turiștii într-o deplasare pe Valea Prahovei. Brașovul avea nevoie de legătură directă, în special cu străinătatea. De asemenea, prin poziția geografică, Brașovul ar putea ajunge și un nod logistic important, ceea ce înseamnă dezvoltare pentru business-uri”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Un ghetou care devine un ghetou mai mare si mai infect ! Atata tot !
[…] retailerului este de a deschide 5 magazine, stradale sau în mall-uri, pe lista orașelor vizate fiind București, Cluj-Napoca, Sibiu și Brașov. Primele două magazine […]