MOMENT ISTORIC. România va deveni piaţă emergentă secundară începând din 2020
FTSE Russell, liderul mondial de clasificare a indicilor bursieri, a decis, recent, că piaţa de capital România va fi reclasificată de la statutul de Piaţă de Frontieră la cel de Piaţă Emergentă Secundară, începând din luna septembrie 2020, informează agenţia.
România îndeplineşte cerinţele necesare pentru a dobândi statutul de Piaţă Emergentă Secundară, iar această reclasificare vine după îmbunătăţirea măsurilor implementate de autorităţile române.
„FTSE Russell are deosebita plăcere să anunţe că România va primi statutul de Piaţă Emergentă Secundară. Ca parte a revizuirii anuale, Comitetul Consultativ FTSE Russell pentru Clasificarea Ţărilor a aprobat următoarea modificare a criteriului de rating: «Lichiditate – Lichiditate de piaţă suficientă pentru a susţine investiţiile globale semnificative» – îmbunătăţită de la «Restricţionat» la «Admis». Prin urmare, România îndeplineşte cele 9 criterii de calitate ale FTSE pentru statutul de Piaţă Emergenă Secundară potrivit schemei FTSE pentru clasificarea ţărilor. FTSE Russell felicită autorităţile pieţei de capital din România pentru atingerea acestui statut”, se arată în raport.
Este pentru prima dată când un furnizor global de indici upgradează piaţa de capital românească la Piaţă Emergentă. Decizia agenţiei a fost luată după ce România s-a aflat timp de trei ani pe lista de monitorizare.
„Promovarea României la statutul de Piaţă Emergentă poate fi considerată, din punct de vedere economic pentru piaţa de capital, echivalentul momentului aderării României la Uniunea Europeană. România merita să fie promovată pentru că a demonstrat, în repetate rânduri, că este o piaţă funcţională şi accesibilă”, a afirmat Lucian Anghel, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Totodată, directorul general al BVB, Adrian Tănase, susţine că acest statut obţinut de piaţa de capital din România poate „să deschidă ochii cât mai multor manageri din companiile private şi de stat şi să privească bursa ca pe un mediu eficient prin care îşi pot finanţa dezvoltarea afacerilor”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.