Economic

Ministrul Finanțelor vrea ca prin amnistia fiscală să dea o „șansă” marilor companii publice

 

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, recent, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că îşi doreşte ca prin amnistie fiscală, Guvernul vrea să dea o „şansă” în principal companiilor publice, care au datorii mari către stat, să se salveze de la închidere.

Amnistia fiscală ar putea fi inclusă într-un pachet de măsuri pentru mediul privat anunţat pentru luna mai.

„Pe noi ne interesează să dăm o şansă în principal marilor companii publice, pentru că acestea, în anii care urmează, nu mai pot fi susţinute de către stat aşa, pe diverse căi. Comisia Europeană, ştiţi foarte bine, spune foarte clar: domnule, este ajutor de stat ilegal, trebuie să recuperezi. Şi atunci, peste un an, doi, trei, cinci sau aşa mai departe, este acest risc ca aceste companii să poată fi închise. Şi atunci, dacă suntem un Guvern responsabil, cum spun eu că suntem şi marea parte a românilor spune acest lucru, trebuie să acţionăm în acest fel”, a explicat Eugen Teodorovici.

Amnistia fiscală ar urma să includă ştergerea penalităţilor şi dobânzilor datorate şi eşalonarea datoriei de bază în aşa fel încât tranşele de rambursare să nu afecteze dezvoltarea economică a companiei, iar „compania să nu aibă presiunea plăţii către stat”, a precizat oficialul. Acelaşi mecanism se va aplica şi companiilor private.

Ministrul a mai subliniat că din pachetul de măsuri pe care urmează să îl anunţe luna viitoare, mai fac parte unele legate de capitalul negativ pentru companii şi de facilităţi acordate societăţilor care îşi plătesc la timp dările către stat.

Rambursarea taxei auto

În acest context, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că rambursarea taxei auto se va face până la sfârșitul lunii mai.

„Am spus foarte clar că, până la final de aprilie, toate deciziile de impunere care mai sunt încă de emis de către ANAF trebuie să se emită. Dacă nu se emit aceste decizii, acele persoane în acele zone pleacă din funcţie. Oricine ar fi, pleacă din funcţie. Nu este cazul la Bistriţa, pentru că dumneavoastră staţi foarte bine. Acesta este primul pas. Al doilea pas este simplificarea modului în care trebuie să plătim omului acea sumă. Din păcate, astăzi, este o întreagă birocraţie pe acest subiect şi, la fel, am spus clar: ANAF-ul trebuie să se dea peste cap, eu am să sprijin datul peste cap de mai multe ori, dacă este cazul, până la final de mai să se plătească sumele aferente acestei taxe. Adică, suntem acum în aprilie, cât mai este până la final, iar până la final de mai trebuie să găsească orice fel de soluţie”, a arătat Eugen Teodorovici.

Sumele aferente taxelor auto achitate trebuie restituite indiferent dacă respectivii contribuabili au sau nu în prezent datorii către stat, această verificare urmând să se facă ulterior. Oficialul a menționat că singurele cazuri în care taxa auto s-ar putea să nu fie rambursată până la sfârşitul lunii mai sunt cele în care ANAF a cerut clarificări în legătură cu proprietatea vehiculului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare