Economic

Ministrul Finanţelor susţine că România este o „țară sigură pentru investitori, cu economie sustenabilă și potențial de creștere”

 

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a afirmat în cadrul întâlnirilor pe care le-a avut în 13 aprilie 2019, la Washington, cu reprezentanţii agenţiilor de rating, dar şi cu Paul Thomsen, directorul Departamentului pentru Europa al Fondului Monetar Internaţional (FMI), că România este o „ţară sigură pentru investitori”, informează Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

„Suntem o țară sigură pentru investitori, cu o economie sustenabilă, cu potențial de creștere. De asemenea, România înregistrează progrese în ceea ce privește stabilitatea cadrului instituțional și în consolidarea bugetară, plasarea fermă a datoriei publice pe o traiectorie descendentă, precum și în consolidarea cadrului de guvernanță”, a declarat Eugen Teodorovici.

Oficialul a avut sâmbătă, 13 aprilie, întrevederi cu reprezentanții agențiilor de rating: S&P, Moody’s si Fitch. Ministrul Finanțelor a subliniat că punctele forte ale României sunt nivelul moderat al datoriei publice și al datoriei externe în comparație cu majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene și menținerea perspectivelor de creștere economică.

„Tot sâmbătă, în marja vizitei oficiale de la Washington, programul ministrului a cuprins și întâlnirea cu Paul Thomsen, directorul departamentului pentru Europa al Fondului Monetar Internațional. Agenda discuțiilor a cuprins cadrul macroeconomic al României, ministrul Finanțelor dând asigurări că țara noastră își va respecta angajamentele asumate cu instituțiile financiare internaționale de a menține deficitul sub 3%, iar măsurile luate în anul 2019 vor asigura atât pentru acest an, cât și în viitor, o creștere economică sustenabilă”, subliniază MFP.

Întâlnirile pe care delegaţia română le-a avut se înscriu în marja dialogului pe care MFP îl are atât cu oficiali ai agenţiilor de rating, cât şi cu cei ai FMI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare