Economic

Ministrul Finanţelor susţine că angajaţii ANAF şi ai MFP duc „greul” economiei româneşti

 

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, recent, că angajaţii ANAF şi ai MFP duc „greul” economiei româneşti, în condiţiile în care de la ei se aşteaptă încasări mai mari faţă de ceea ce s-a planificat.

„Cei care au aceste analize făcute, aceste certificate care constată acel factor determinant, ca şi în cazul altor ministere şi pentru care am legiferat, ni s-a părut un act corect, până când se va discuta şi se va decide eventual anularea acestui spor, e bine şi corect şi moral faţă de colegii mei de la Finanţe şi ANAF să primească acest spor. Totuşi să nu uităm că ANAF şi Ministerul de Finanţe duc greul acestei economii, de la ei se aşteaptă şi încasări mai mari faţă de ce s-a planificat, pe ei vor fi probabil ochii aţintiţi pentru a-şi face planul, de a se conforma faţă de planul impus de noi prin lege, astfel că este corect să avem o astfel de abordare. Eu am creat un cadru legal şi, pe baza acelor certificate obţinute, colegii de la ANAF şi Finanţe pot primi acest spor, exact ca şi celelalte ministere”, a explicat Eugen Teodorovici, după şedinţa de Guvern.

În Monitorul Oficial a fost publicată vineri ordonanţa pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care conţine o prevedere ce presupune acordarea angajaţilor Ministerului Finanţelor Publice a unui spor de 15% pentru condiţii vătămătoare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare