Economic

Ministrul Finanțelor: „România are un plan foarte bine stabilit în privinţa trecerii la moneda euro”

 

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, astăzi, în preambulul reuniunii Eurogrup şi reuniunii informale a miniştrilor de finanţe (ECOFIN), organizate la Bucureşti, că România are un plan foarte bine stabilit în privinţa trecerii la moneda euro, iar obiectivul rămâne clar anul 2024.

„România şi-a stabilit un obiectiv clar (de aderare la euro – n. r.) anul 2024. Chiar dacă suntem gata cu anumite cerinţe, totuşi decizia se ia la nivel european. România, în acest sens, are un plan foarte bine stabilit. Anul trecut, în decembrie, Guvernul a aprobat un astfel de plan, pentru trecerea la moneda euro. Noi ne ţinem de el, ne îndeplinim obiectivele, cum am făcut întotdeauna”, a explicat Eugen Teodorovici.

În acest context, oficialul a subliniat că astăzi este „un moment istoric pentru ţară”.

„Se organizează la Bucureşti prima reuniune informală a Consiliului miniştrilor de Finanţe din Europa. Practic, pentru două zile, Bucureştiul devine capitala financiară a Uniunii Europene”, a arătat Eugen Teodorovici.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, responsabil pentru moneda euro şi dialogul social, precum şi pentru stabilitatea financiară, serviciile financiare şi Uniunea pieţelor de capital, împreună cu Günther Oettinger, comisarul european pentru buget şi resurse umane, şi Pierre Moscovici, comisarul european responsabil pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vămi, vor reprezenta Comisia Europeană la reuniunea Eurogrup şi la reuniunea informală a miniştrilor de finanţe (ECOFIN).

Cele două evenimente au loc la Bucureşti, în perioada 5-6 aprilie 2019, şi sunt organizate în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare