Economic

Ministrul Finanțelor l-a insultat pe liberalul Florin Cîțu. PNL cere demiterea lui Eugen Teodorovici

 

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, l-a insultat, recent, la dezbaterea bugetului pe 2019 în Comisiile reunite de buget-finanţe, pe senatorul liberal Florin Cîţu, afirmând că acesta este „urât” și „prost”.

„Eşti frumos! Chiparosule! După ce că eşti urât, mai eşti şi prost. Ai auzit? Cîţule, după ce că eşti urât, eşti şi prost!”, a spus Eugen Teodorovici.

Întrebat de ce a folosit aceste apelative, ministrul Finanțelor s-a apărat, susținând că nu a zis nimic urât. „Am spus ceva urât? Am zis frumosule, chiparosule. Vedeţi ce înseamnă chiparos”, a explicat Eugen Teodorovici.

În același timp, oficialul l-a acuzat pe eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan că „este suspectat de colaborare cu nişte servicii care nu sunt tocmai pro-europene”, în condițiile în care a fost întrebat de ce a refuzat să voteze, în cadrul Consiliului ECOFIN, lista neagră a pardisurilor fiscale, după cum a scris Politico.eu.

„Dacă eu vă spun că domnul Mureşan (Siegfried – n.r.), cel mic de la PNL este suspectat de colaborare cu nişte servicii care nu sunt tocmai pro-europene, mă credeţi sau nu? Să se audă această informaţie la Bruxelles, acuma nu stau eu să verific”, a replicat Eugen Teodorovici.

Atacuri suburbane

PNL cere demiterea lui Eugen Teodorovici, după „atacurile suburbane, mizerabile, sub orice limită de bun simţ şi comportament civilizat” la adresa lui Florin Cîţu şi a lui Siegfried Mureşan.

„Atacurile suburbane, mizerabile, sub orice limită de bun simţ şi comportament civilizat ale ministrului Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici la adresa parlamentarilor PNL, Florin Cîţu şi Siegfried Mureşan, trebuie sancţionate public drastic prin demiterea imediată din funcţie. Golăniile şi obrăzniciile lui Teodorovici arată disperare, incompetenţă şi ticăloşie în faţa unor critici argumentate venite din partea senatorului Florin Cîţu sau a europarlamentarului Siegfried Mureşan, care au scos la iveală jocurile suspecte făcute de Teodorovici din poziţia ministru de Finanţe care asigură preşedinţia Consiliului EcoFin în favoarea intereselor unor paradisuri fiscale de pe lista neagră a Uniunii Europene”, se arată în comunicatul de presă al PNL.

În acest context, liberalii cer ca ministrul să spună al cui a fost interesul să ceară amânarea unei decizii privind lista neagră a paradisurilor fiscale boicotate de Uniunea Europeană.

„Să ne spună dacă el, Teodorovici, sau apropiaţii lui, Dragnea, Tăriceanu, Ponta, Vâlcov sau alţii dintre cunoscuţii lui au conturi în aceste paradisuri fiscale. În loc să răspundă acestor suspiciuni întemeiate de favorizare a unor infractori condamnaţi pentru spălare de bani, cu conturi în paradisuri fiscale interzise de Uniunea Europeană, ministrul Teodorovici prins cu alba-neagra în Consiliul Uniunii Europene, iese public cu tupeu nemărginit, vituperând acuzaţii fără sens şi jigniri personale ordinare la adresa celor care se luptă pentru binele românilor atât în Parlamentul României cât şi în Parlamentul European”, subliniază PNL.

Totodată, PNL o somează pe Viorica Dăncilă să iniţieze demiterea din funcţie a ministrului Teodorovici şi să prezinte public mandatul României şi justificarea acestuia la reuniunea Consiliului de miniştri ai Finanţelor din Uniunea Europeană cu privire la lista neagră a paradisurilor fiscale.

Citiți și: 

UE a actualizat lista jurisdicțiilor fiscale necooperante. Decizia a fost luată după ce ministrul Eugen Teodorovici a anunțat o amânare până în luna mai

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button