Economic

Ministrul Finanţelor a anunţat că actul normativ privind scoaterea Vămii din subordinea ANAF va fi adoptat în iulie

 

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, astăzi, la Forumul „Managementul integrat al frontierelor în contextul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene”, că actul normativ privind scoaterea Vămii din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) va fi prezentat în iunie spre dezbatere publică şi adoptat în luna iulie.

„Astăzi, doamna preşedinte Călugăreanu (Mirela Călugăreanu – n.r.), noul preşedinte al ANAF, are ca primă sarcină, una dintre multele sarcini pe care le are, şi prezentarea într-o scurtă perioadă a unui pachet de acte normative care să ducă la schimbarea structurală a Vămii. Adică, scoaterea sa din ANAF, prinderea ei, să spunem, la Finanţe, sub autoritatea ministrului de Finanţe, nu subordonată, nu sub o altă formă. Adică, independenţă totală, să spunem. Pentru că aşa e normal să fie, nu cum s-a făcut în 2013 de, repet, o «hahaleră». Că aceasta a fost dorinţa, de a lua puterea şi a avea totul într-o singură mână. Nu, este o structură care să fie independentă şi să acţioneze în baza unor principii, reguli, aşa cum sunt la nivel european stabilite şi fără niciun fel de influenţă a politicului în această zonă. Cred că doamna preşedinte s-a şi uitat pe actul normativ. Şi ordonanţa şi HG-ul se vor prezenta în mod public pentru dezbatere, pentru discuţii, pentru a vedea exact modul în care această structură va fi gândită şi cred că până la finalul lunii iunie, de fapt nu cred, sigur, se va şi prezenta astfel încât în luna iulie deja să fie actul adoptat. Actul primar şi după aceea şi actul normativ secundar, adică HG-ul”, a afirmat Eugen Teodorovici.

Oficialul a subliniat că  există „voci” atât din interior, cât şi din exteriorul sistemului care nu doresc schimbarea, respectiv „ruperea de ANAF” pentru a slăbi sistemul vamal din România. Totodată, este nevoie de stabilirea unui statut al personalului din Vamă şi din zona ANAF-ului, dar şi de stabilizarea personalului, în condiţiile în care acesta a fost ţinut „fie interimar, fie numit pe o anumite perioade tocmai pentru a instabilitate sau o dependenţă de cineva sau de ceva”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button