Economic

Ministerul Agriculturii dă asigurări că roşiile româneşti existente pe piaţă sunt „sigure pentru consum”

 

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Autoritatea Națională Fitosanitară, efectuează, în această perioadă, controale în piețe și la locul de producție, sere și solarii, după recoltare în vederea prelevării de probe de roșii de la producătorii înscriși în „Programul guvernamental de sprijin pentru tomate”, în scopul determinării calității tomatelor, informează instituţia.

„Autoritatea Națională Fitosanitară asigură consumatorii că roșiile existente pe piață la această oră, din «Programul de sprijin pentru tomate», sunt sigure pentru consum și că produsele de protecție a plantelor au fost folosite exclusiv în scopul menținerii sănătății plantelor și că au fost aplicate în dozele recomandate de inspectorii fitosanitari, respectându-se timpul de pauză de la aplicare și până la recoltare. În plus, în perioada următoare vom intensifica controalele având în vedere numărul mai mare de beneficiari care vor ieși cu tomate pe piață”, se arată în comunicatul de presă al MADR.

De la apariția primelor tomate și până în prezent au fost prelevate şi transmise pentru analize 44 probe, fiind eliberate buletine pentru 30 probe, acestea neînregistrând depășiri ale limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide.

„Astfel, rezultatul analizelor de laborator pentru probele finalizate demonstrează faptul că nici un consumator nu este expus la reziduuri de pesticide care i-ar putea pune în pericol sănătatea”, precizează MADR.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button