Economic

MFP. Termenul de depunere a declaraţiei unice va fi prelungit până la 31 iulie 2019

 

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) propune printr-un proiect de act normativ extinderea până la 31 iulie 2019 a termenului până la care contribuabilii, persoane fizice, trebuie să depună declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale, precum şi a formularului 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii”, informează instituţia.

Tot până la 31 iulie 2019 se extinde și termenul pentru plata impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice în situațiile reglementate de Codul Fiscal.

„Contribuabilii care au depus până la 31 iulie 2018 declarația unică, beneficiază de o bonificație de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 și plătit integral până la 31 iulie 2019. Bonificația se acordă corespunzător și pentru contribuțiile sociale datorate potrivit legii. Declarația se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, și de cele care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii”, se arată în comunicatul de presă al MFP.

Declarația unică se depune online, atât prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV), pe baza de nume utilizator și parolă, sau cu certificat digital calificat, cât și prin intermediul portalului e-guvernare.ro.

Proiectul de act normativ este publicat pe site-ul MFP la rubrica „Transparență decizională”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare