Economic

MFP. Persoanele fizice care deţin titluri de stat din programul „Tezaur” le pot răscumpăra sau transfera înainte de scadenţă

 

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a modificat și completat Ordinul nr. 3139/2017 privind aprobarea emiterii de titluri de stat destinate populației prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului în cadrul Programului „Tezaur”, astfel încât persoanele fizice care dețin titluri de stat să le poată răscumpăra sau transfera dreptul de proprietate al acestora către un alt investitor, tot persoană fizică, înainte de scadență, a anunţat instituţia.

Modificarea este valabilă pentru toate emisiunile de titluri de stat destinate populației din cadrul programului „Tezaur”, pentru subscrierile realizate prin intermediul Trezoreriei Statului.

„Răscumpărarea anticipată poate fi efectuată doar pentru suma integrală a unui formular de subscriere și numai la unitatea trezoreriei la care a fost realizată. Aceasta va fi făcută la valoarea nominală, din care se vor deduce toate dobânzile achitate până la acel moment pentru titlurile de stat răscumpărate. Plata titlurilor de stat pentru care s-a solicitat răscumpărarea anticipată va fi făcută până la data de 20 a lunii următoare depunerii cererii de răscumpărare anticipată, în contul de subscriere al investitorului. Transferul dreptului de proprietate a titlurilor de stat se realizează prin depunerea unei cereri la sediul unității operative a trezoreriei statului prin care au fost realizate subscrierile. Transferul se realizează pentru întreaga valoare înscrisă pe un formular de subscriere, iar cererea va fi însoțită de formularul de subscriere și va fi asumată atât de persoana care vinde, cât și de cea care cumpără titlurile de stat. Cererile de răscumpărare anticipată și transfer a dreptului de proprietate pot fi depuse doar ulterior încheierii perioadei de subscriere și cu cel puțin 60 de zile lucrătoare înainte de data de plată a dobânzii sau valorii nominale aferente unei emisiuni”, se arată în comunicatul de presă al MFP.

De asemenea, investitorul poate anula subscrierile deja efectuate prin depunerea unei cereri de anulare, până în ultima zi a perioadei de subscriere, la care se anexează formularul de subscriere în original. După încheierea perioadei de subscriere, acestea devin irevocabile și nu mai pot fi anulate. Investitorul poate apela, însă, la răscumpărarea anticipată sau la vânzarea lor.

În perioada 4-22 februarie 2019, românii au putut cumpăra titlurile de stat „Tezaur” cu valoare nominală de 1 leu, cu scadențe la 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%. Acestea au putut fi achiziţionate de persoanele fizice rezidente ce au împlinit 18 ani la data subscrierii sau la data dobândirii titlurilor de stat prin transferul dreptului de proprietate. Dobânda este anuală și plătită la termenele din prospectul de emisiune.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare