MFP. Deficitul bugetar a ajuns la 1,4% din PIB, în primele cinci luni din 2019
Execuția bugetului general consolidat s-a încheiat pe primele cinci luni din 2019 cu un deficit de 14,7 miliarde de lei, respectiv 1,4% din PIB, înregistrând cel mai semnificativ sold negativ din ultimii 8 ani, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Deficitul a crescut cu 80,6%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, când a fost de 8,14 miliarde lei, respectiv 0,88% din PIB. Un nivel similar al deficitului bugetar a fost consemnat în primele cinci luni din 2011, când acesta a fost de 1,36% din PIB.
Veniturile bugetului general consolidat au fost în sumă de 123,8 miliarde lei, reprezentând 12% din PIB, comparativ cu 11,7% din PIB în aceeași perioadă a anului 2018. Procentual, veniturile au fost cu 11,6% mai mari, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent.
Pe de altă parte, cheltuielile bugetului general consolidat au fost în sumă de 138,5 miliarde lei, cu 16,3% mai mari față de aceeași perioadă a anului 2018.
„Cheltuielile de personal sunt cu 24,6% mai mari față de cele realizate în primele cinci luni ale anului 2018, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 15%, fiind influențate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, de creșterea nivelului îndemnizației sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei”, menţionează MFP.
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 9,6 miliarde lei, cu 2,2 miliarde mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.