Economic

Marele anunț făcut de ministrul Finanțelor / România scapă de apocalipsa economică

Marele anunț făcut de ministrul Finanțelor.

România a fost în centrul discuțiilor la Bruxelles, unde s-au luat decizii importante pentru viitorul economic al Uniunii Europene.

„Una dintre temele principale a fost situația planurilor fiscale pe termen mediu și traiectoriile bugetare ale statelor membre. Vă anunț că România este printre cele 5 state membre cărora li s-a acceptat o perioadă de ajustare de 7 ani în loc de 4. În fața unor încercări de a deforma realitatea, adevărul este acesta: ajustarea pe 7 ani este o oportunitate vitală pentru România”, a declarat Marcel Boloș

Marele anunț făcut de ministrul Finanțelor

Ce permite acest lucru, potrivit ministrului Finanțelor:

– Reducerea deficitului bugetar într-un ritm care să nu producă dezechilibre macroeconomice.

– Securizarea investițiilor din fonduri europene! Ne asigurăm că putem finaliza proiectele cu cofinanțare mare din Politica de Coeziune și PNRR ( de exemplu 60% pentru transport, 50% pentru infrastructura de apă-canalizare).

– Protejarea dezvoltării: Doar așa putem implementa bugetele de investiții din fonduri naționale care îmbunătățesc vița oamenilor: Anghel Saligny, #PNDL, #CNI.

„O altă temă a fost progresul discuțiilor pe tema reformei vamale, propusă prin pachetul legislativ al Comisiei Europene din mai 2023. Am susținut că trebuie să găsim cât mai curând posibil un compromis cu privire la înfiinţarea Autorității Vamale a UE și a Centrului de Date Vamale, soluții care vor reduce costurile și vor moderniza comerțul. Reforma vamală va veni cu beneficii directe pentru oameni: costuri vamale reduse, acces mai ușor la piețele internaționale pentru afaceri locale, eliminarea blocajelor birocratice și controale mai eficiente”, a mai spus Marcel Boloș.

Marele anunț făcut de ministrul Finanțelor

El a vorbit și despre impozitarea energiei: „Se lucrează la o nouă directivă care să taxeze energia în acord cu obiectivele de mediu și climă. UE dorește ca taxarea produselor energetice și a energiei electrice să fie în acord cu politicile privind energia și clima, contribuind la reducerea emisiilor. Poziția noastră a fost că în acest proces nu trebuie să neglijăm necesitatea unui echilibru între obiectivele climatice, specificul fiecărui stat membru și competitivitatea UE. Cu toate acestea, considerăm că sunt necesare negocieri suplimentare pe anumite subiecte – de exemplu indexarea nivelurilor minime ale accizei – pentru că nu dorim introducerea unui mecanism adițional, pe lângă cel deja existent la nivel național”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
5 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Român
1 zi în urmă

Marș, mâncători de rahat ce sunteți.

Român
1 zi în urmă

Până acum cine a adus țara în stadiul, de este cea mai îndatorată după 35 de ani? Cine au fost cururile alea de au furat și cheltuit non stop banii de la Buget? Aia nu e criza gravă? Jeguri psd… Citeşte mai mult »

Mihai O.
1 zi în urmă

omul asta nu știe ce vorbește….sincer ….uneori , cred ca ăștia ne cred idioți

Român
Răspunde la  Mihai O.
1 zi în urmă

Doar crezi? Nu vezi cum își bat joc de noi, făcând alianțe ignorând votul oamenilor? Tu votezi tu un partid și apoi te trezești că face alianța cu celelalte gunoaie,doar sa nu piardă hoțiile. Exact ca la Brașov,o mizerie comunistă… Citeşte mai mult »

Barbu Gh.
1 zi în urmă

Asta e doar gargară pentru votanții uslași și pluseriști. Doar se știe că ei sunt cei mai reduși, deci lor le poți vărsa orice poveste.

Back to top button