Economic

Majoritatea locuințelor din Brașov – cumpărate cu cash / Cel mai mare procent din țară

Majoritatea locuințelor din Brașov – cumpărate cu cash.

Peste 58,2% dintre locuințele vândute în România în primul trimestru din 2023 au fost cumpărate cu fonduri provenind exclusiv din resurse proprii, fără a se apela la o finanțare ipotecară. Asta arată un raport realizat de compania de consultanță imobiliară SVN Romania pe baza statisticilor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Astfel, procentul locuințelor cumpărate printr-un credit ipotecar la nivel național în primele trei luni din 2023 a fost de cel mult 41,8%. Proporția este în realitate mai redusă, ținând cont că totalul ipotecilor intabulate în perioada amintită include și creditele de consum cu ipotecă și refinanțările ipotecare, așa cum a informat Forbes România.

Majoritatea locuințelor din Brașov – cumpărate cu cash

Dintre cele mai mari piețe rezidențiale regionale din România, cel mai mare procent de locuințe cumpărate cu cash s-a înregistrat în Brașov, peste 69,5%. Concomitent, cel mai mic procent de tranzacții realizate exclusiv din resurse proprii a fost înregistrat în Cluj, de peste 51,6%, a relevat analiza SVN.

„România are un potențial de dublare sau triplare a pieței ipotecarelor în următorul deceniu, ținând cont că ocupăm penultimul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al procentului pe care creditarea îl deține din PIB. Dacă la noi acest procent este în jurul valorii de 10%, media UE este de aproximativ 20%, în timp ce în unele state se ajunge și la 40%”, a declarat Cătălin Marin, managing partner SVN Romania | Credit & Financial Solutions.

Conform sursei citate, regiunea București – Ilfov conduce în plan național la numărul de ipoteci noi. Apoi urmează Timiș, Cluj, Constanța și Brașov.

Volumul creditelor ipotecare noi acordate în primul trimestru din 2023 s-a ridicat la aproximativ 1,1 miliarde  de euro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
multumit
11 luni în urmă

Da, e mare suparare ca”fraierii” nu merg sa imprumute bani “pe viata”,asa cum e “religia” in vest.
Inca o data,suntem putin mai destepti si mai atenti la golaniile bancilor decat ei!

Willy
11 luni în urmă

Adica s-au mai spalat niste bani.

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare