Legea Prevenţiei, în dezbatere publică! Sunteţi de acord ca agenţii economici să primească „plan de remediere” în loc de amendă, pentru abaterile comise?
Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a pus în dezbatere publică proiectul pentru Legea Prevenţiei, care va împiedica autorităţile (Protecţia Consumatorilor, ANAF, Poliţia Locală etc.) să mai sancţioneze întreprinzătorii înainte de a stabili un „plan de remediere” şi de a urmări dacă acesta este sau nu respectat. Legea ar urma să se aplice în cazul a peste 300 de abateri (lista este ataşată proiectului şi a fost publicată pe site-ul Ministerului pentru Mediul de Afaceri).
„Statul trebuie să fie în primul rând un partener al mediului de afaceri și să intervină ferm acolo unde intenția de încălcare a legii este evidentă. Legislația conține o paletă largă de restricții și nu este un secret că de multe ori celui care și-a deschis o mică afacere îi este imposibil să cunoască în detaliu toate normele pe care trebuie să le respecte (…) Desigur, necunoașterea legii nu înlătură răspunderea, tocmai de aceea intervenim prin această inițiativă legislativă a prevenției, cu o componentă esențială de informare-educare. Actul de control este absolut necesar, însă nu trebuie să fie disproporționat în raport cu abaterea constatată, ci rezonabil”, a declarat iniţiatorul legii, ministrul Alexandru Petrescu, pentru evz.ro.
„Pentru o faptă de o gravitate redusă, agentul economic va fi avertizat și i se va acorda un termen rezonabil în care să remedieze problema constatată”, a mai explicat ministrul. „Dacă persoana controlată nu s-a pus în legalitate la expirarea termenului, evident, va fi sancționată”, a completat el, precizând că va fi lansat şi un portal unic, unde agenţii economici vor găsi informaţii despre obligaţiile şi drepturile pe care le au în raport cu organismele de control şi invers.
În ce condiţii şi de câte ori se va aplica „planul de remediere”
Potrivit proiectului de lege, art. 4, în cazul abaterilor anexate la proiect, „la prima constatare sau în condițiile prevăzute la art. 9, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin care se aplică sancțiunea avertismentului și la care anexează un plan de remediere în care stabilește măsuri și termene de remediere, cu respectarea prevederilor prezentei legi. În această situație, nu se aplică sancțiuni complementare. Legea prevede, în continuare, verificarea periodică a realizării acelui „plan de remediere”.
Proiectul mai prevede ca, în maxim cinci zile lucrătoare de la expirarea termenului de remediere, agentul constatator să reia controlul şi să completeze partea a II-a a planului de remediere anexat la procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției și, dacă este cazul, registrul unic de control, cu mențiuni privind modalitatea de respectare a măsurilor de remediere dispuse. În situaţia în care planul nu a fost respectat, se încheie un alt proces-verbal de constatare şi sancţionare, prin care se aplică sancţiunea/sancțiunile contravenționale, alta decât cea cu avertisment.
Contravenientul va beneficia de măsurile prevăzute la art. 4 o singură dată pentru oricare dintre contravențiile menționate în anexa la proiect. În cazul în care, după ce a beneficiat de măsurile prevăzute la art. 4, contravenientul săvârşeşte din nou aceeași contravenție în termen de 3 ani, vor fi direct aplicabile prevederile legale în vigoare privind constatarea și sancționarea contravențiilor, conform proiectului.
Proiectul se va afla în dezbatere publică până pe 1 mai
Persoanele interesate pot trimite în scris propuneri sau opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ la adresa Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat din Calea Victoriei, nr. 152, sector 1, București sau pe adresa de mail dezbateri.publice@imm.gov.ro, până pe data de 1 mai 2017, ora 20:00.
După încheierea perioadei de dezbatere publică, proiectul – care pe de-o parte a provocat dispute, iar pe de altă parte a adus speranţe antreprenorilor – va fi votat în Guvern, apoi va fi trimis în Parlament, rămânând de văzut dacă va fi adoptat ca Ordonanţă sau ca iniţiativă legislativă.
Proiectul aflat în dezbatere publică poate fi găsit AICI!
foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.