Economic

Judeţul BRAŞOV se clasează pe locul 3 la nivel naţional, după sosirile şi înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică

 

Judeţul Braşov s-a situat pe locul 3 la nivel naţional, în primele nouă luni din 2019, după sosirile şi înnoptările consemnate în structurile de primire turistică, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Pe judeţe, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2019, sosirile turiştilor în structurile de primire turistică au înregistrat valori mai mari în: Bucureşti (1,530 milioane), Constanţa (1,309 milioane), Braşov (1,062 milioane), Cluj (509.400), Mureş (466.800) şi Prahova (445.900), iar înnoptărilor turiştilor au înregistrat valori mai mari în: Constanţa (4,981 milioane), Bucureşti (2,637 milioane), Braşov (2,118 milioane), Bihor (1,186 milioane), Vâlcea (1,156 milioane), Prahova (996.900), Cluj (955.400) şi Mureş (903.500)”, subliniază INS.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică din România, în primele nouă luni din 2019, au însumat 10,449 milioane, în creştere cu 4,4%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018. Din numărul total de sosiri, cele ale turiştilor români au reprezentat 79,8%, iar cele ale turiştilor străini au reprezentat 20,2%.

Înnoptările consemnate, în perioada ianuarie – septembrie 2019, au ajuns la 23,902 milioane, în creştere cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Din numărul total de înnoptări, cele ale turiştilor români au reprezentat 82,8%, iar cele ale turiştilor străini – 17,2%.

Durata medie a şederii, în perioada ianuarie-septembrie 2019, a fost de 2,4 zile la turiştii români şi de 2 zile la turiştii străini.

„Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare, în perioada 1.01-30.09.2019, a fost de 35,4% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 2,1 puncte procentuale faţă de perioada 1.01-30.09.2018. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare, în perioada 1.01-30.09.2019, s-au înregistrat la hoteluri (44%), bungalouri (33,2%), vile turistice (29,7%), spaţii de de cazare pe nave (27,9%), hosteluri (26,4%), campinguri (24,5%) şi pensiuni turistice (23,1%)”, menţionează INS.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost, în primele nouă luni din 2019, de 10,023 milioane, în creştere cu 10,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 75,1%, respectiv 22,4% din numărul total al sosirilor.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 18,446 milioane, cu 10% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018, iar mijloacele de transport cele mai utilizate au fost rutier şi aerian (69,7%, respectiv 29,8% din numărul total de plecări).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare